Campanie de ecologizare

În cadrul întâlnirii de vinerea aceasta (30.07.2010) de la Boeme Cafe au fost invitaţi reprezentanţii asociaţiei ProgressOn, responsabili pe Arad cu proiectul Let’s do it Romania. Proiectul despre care s-a vorbit este unul de ecologizare şi se desfăşoară la nivel naţional, în mai multe etape. Pentru început are loc identificarea zonelor unde s-au acumulat cantităţi mari de gunoaie şi deşeuri, la nivelul fiecărui judeţ participant şi indicarea lor pe o hartă digitală. În urma acestei acţiuni, în data de 25 septembrie toţi cei implicaţi în proiect (voluntari, ONG-uri, autorităţi, etc.) vor colecta aceste deşeuri. Succesul campaniei Let’s Do It Romania depinde de numărul celor care se implică, astfel se doreşte aderarea la acţiune a cât mai multor voluntari. De aceea, blogul nostru, susţinător al traiului verde, vă invită să vă alăturaţi acestei iniţiative necesare pentru un Arad şi o Românie mai curate.

România pitorească 2

Isteria debranşărilor

Vineri seara a avut loc o nouă întâlnire informală la Boeme Cafe, ca de obicei cu o temă de dezbatere. Tema de vinerea asta a fost „Debranşările între lege şi abuz”. E vorba bineînţeles de mult discutatele debranşări de la sistemul centralizat de încălzire. Debranşări care au produs o adevărată isterie naţională după ce onor guvernul a anunţat că nu mai poate subvenţiona o parte din preţul energiei termice. Tot românul, dacă are sau nu bani de încălzire, a fost cuprins de frisoane la aflarea acestei veşti. De fapt românii sunt într-o fribrilaţie permanentă de vreun an încoace. Ne mirăm că mai rezistă.

Revenind la întâlnirea de vineri şi la gigacalorie, vă spunem că s-au vorbit multe pe această temă, pe parcursul a două ore. S-au desprins mai multe concluzii. Principala a fost că românaşii au luat cu asalt furnizorii locali de încălzire cu cereri de debranşare din două motive. Cei mai mulţi vor să renunţe la încălzire deoarece se tem că nu vor putea plăti facturile. A doua categorie este cea a celor care nu vor să le mai depindă confortul de vecini şi de CET. Vă punctăm în continuare principalele probleme puse în discuţie şi în final câteva concluzii desprinse.

În primul rând participanţii au fost de părere că statul îşi „bagă nasul” prea mult în problemele asociaţiilor de locatari, cu o mulţime de reglementări şi suprareglementări, multe inaplicabile sau aiuristice. Ar fi suficient să

România pitorească

Dacă aveaţi impresia că doar în Grecia, Turcia, Spania, Franţa sau pe Discovery puteţi vedea locuri frumoase, atunci priviţi pozele de mai jos şi mai gândiţi-vă. Locurile din fotografii sunt doar la doi paşi de voi (sau, mă rog, la 200-300 de kilometri maximum).

Nemuritorul Pinocchio

În lupta lor aprigă pentru imagine, apărătorii trăitorilor la bloc încep să-şi dea cu stângu-n dreptu'. După cum ştiţi, legea care ne pune, vrem nu vrem, trebuie nu trebuie, să ne asigurăm locuinţele, a intrat în vigoare de la 15 iulie. Cum era şi firesc, liderii ULALA s-au manifestat împotiva acestei legi, vezi AICI. Corect, suntem perfect de acord şi le mulţumim că ne adoptă ideile pe care le exprimam AICI, AICI şi AICI. N-o să le cerem drepturi de autor că oricum le taxează statul suplimentar, mai nou. Dar ce ne facem că aceiaşi oameni aduceau la şedinţă reprezentanţi ai firmelor de profil ca să-i lămurească pe oameni să-şi asigure apartamentele contra unor evenimente improbabile în oraşul nostru. Şi asta doar cu câteva luni în urmă. Vezi AICI. Halal grijă faţă de bietul locatar cotizant. Vorba aia: "interesul poartă fesul". Credem că şi simpaticul Pinocchio s-ar ruşina...

România 2010 (pentru cunoscători)

O lege abuzivă (ca mai toate)

Pregătiţi banii! Potrivit reprezentanţilor PAID (Pool de Asigurare Împotriva Dezastrelor), asigurarea obligatorie pentru locuinţă va deveni realitate începând cu 15 iulie. Este vorba de “Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor.”

Tot românul proprietar al unei locuinţe va fi obligat să plătească anual o „taxă de solidaritate”, pentru ajutorarea celor care vor suferi de pe urma dezastrelor naturale (acesta este motivul oficial, cel neoficial este pentru a ajuta firmele de asigurare să încaseze nişte bani frumoşi).

Preţul anual al poliţei de asigurare obligatorie pentru locuinţă este de 10 sau 20 euro, în funcţie de structura de rezistenţă a clădirii şi a materialului folosit în construcţie. Potrivit statisticilor, în România zilelor noastre, există circa 8.300.000 locuinţe, din care: 95% sunt din cărămidă sau ciment şi 5% din chirpici ori din lemn. Făcând un calcul simplu rezultă că se strâng cam 160 mil euro pe an.

Chiar dacă zona în care locuieşti nu este expusă riscului să se producă vreo calamitate, totuşi plăteşti. Taxa fiind aceeaşi cu a celor care locuiesc în zone cu risc seismic ridicat, în zone unde posibilitatea alunecărilor de teren este majoră, ori a celor care îşi fac casa în zonele inundabile. Asta ca să fii solidar cu semenii tăi.

„În cazul unor dezastre naturale în care pierderile depăşesc capacitatea sistemului de a efectua plata tuturor acestora“ Ministerul Economiei şi Finanţelor este autorizat să contracteze împrumuturi pentru plata primei de asigurare în primii patru ani de funcţionare a PAID şi să suplimenteze fondurile acestuia. În plus, CSA (Comisia de supraveghere a Asigurărilor) poate modifica anual, cuantumul primelor de asigurare plătite de cetăţeni, în funcţie de necesităţi, precum şi comisionul ce intră în buzunarul asigurătorilor (oare să-l micşoreze?)

Şi ar mai fi ceva. Dacă România nu se va confrunta cu calamităţi, ori acestea vor provoca pagube mici, acţionarii pool-ului au dreptul la dividende. Adică, după ce reţin din start comisionul din primele plătite de cetăţeni, tot asiguraţii vor deconta şi cheltuielile de funcţionare ale PAID, la sfârşitul anilor profitabili, vor mai rotunji conturile acţionarilor. Deocamdată nu se ştie ce salarii îşi vor da cei care vor administra PAID, dar este de presupus că acestea vor fi consistente.

Şi în final, cireaşa de pe tort. Proprietarii care nu îşi asigură locuinţele riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei, care este aplicată de primarul localităţii în care locuinţa este amplasată. Aţi văzut un abuz mai mare?

În concluzie, totul se va plăti din buzunarul contribuabilului, PAID neasumându-şi nici un risc.

Contribuabilul român

Cam asta este imaginea de azi a contribuabilului român. Jumulit de taxe şi impozite, dar totuşi băţos. Parcă a mai rămas ceva de jumulit, nu credeţi? Suntem siguri că guvernanţii au observat asta. Păzea!!!

Gropi da, diguri ba

Istoria drumurilor româneşti de la Apollodor din Damasc până la ...”competenţii” zilelor noastre.

Romanii
Au făcut pod peste Dunăre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord făcând drum imperial, drum de piatră. Între 6 şi 10 metri lăţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatră spartă mărunt, pietriş sau nisip cu grăunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite. Pe margini, borduri solide, din loc în loc, brâuri care să ţină drumul strâns, rigole ca să se scurgă apa. Inginerii prospectau terenul în faţă. Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai două zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalău. 450 km. În doi ani. Apoi au făcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfă sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au făcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie... Ei au stat aici 160 de ani. Nouă ne-au mai trebuit 1.600 de ani să facem încă pe atât.
Nemţii
6.800 de kilometri s-au făcut în timpul lui Carol I, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate măsurătorile topo şi hărţile s-au făcut în timpul ocupaţiei habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare dată, la fiecare verificare, cotele din hărţile tocmite de austrieci au ieşit la fix!
Românii
Trei ani au lucrat la 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În 14 august, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei tăiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile după, drumul s-a prăbuşit. A alunecat terenul. Şi acum se lucrează la el, iar firma care l-a făcut se obligă să plătească refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligă şi ei să-i mai taie o dată panglica, pe 1 Decembrie. Până atunci avem timp să vă spunem şi povestea incredibilă a acestui rateu tipic românesc. Şi încă ceva. Cam cât suntem de diletanţi în comparaţie cu romanii care ne-au făcut drumurile când au cucerit Dacia . Le-au făcut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Până când au venit buldozerele lui Berceanu.

Aşa arată un drum făcut acum 2000 de ani. Aţi obsevat probabil că aveau şi borduri. Mai mult ca sigur că nu chinezeşti...

Şi aşa arată o autostradă românească a zilelor noastre. Nu se poate să n-o ştiţi.

Dacă se ocupau romanii sau nemţii şi de îndiguirea apelor, probabil că nu aveam problemele pe care le avem azi, dacă plouă trei zile. Mă rog, şi dacă nu furam...

Nani-nani!

Micuţul din imaginile de mai jos se pregăteşte temeinic pentru o viaţă de parlamentar de succes.