Ne manifestăm nemulţumirile şi să luăm poziţie doar când nu se mai poate face nimic? Oare asta ne caracterizează? Se pare că da, altfel nu ar exista vorba de duh ”dă Doamne mintea românului cea de pe urmă”. Oare de ce “reprezentanţii” noştri, adică uniunile locale care ar trebui să reprezinte proprietarii cotizanți, nu a avut nici o intervenţie şi nu au luat nici o atitudine referitoare la Legea 260/2008 (asigurarea obligatorie a locuinţelor) decât la 6 luni de la intrarea ei în vigoare? De ce doar acum încep să “propună” tot felul de modificări la această lege, propuneri care ar trebui să-i ajute pe proprietarii de locuinţe? Să ne aducem aminte că nu demult ne îndemnau să ne încheiem polițele de asigurare, că altfel amenzile ne mănâncă. Unde au fost în aceşti 2 ani, în care s-a tot discutat pe această lege? De ce nu şi-au exprimat nemulţumirile atunci? Ştiu şi ei proverbul “capul plecat, sabia nu-l taie” şi preferă să tacă pentru a-şi păstra funcţiile?
Tot stau şi mă gândesc care este rolul lor în viaţa asociaţiilor de proprietari ? De ce îi plătim? Ce ajută acţiunile şi intervenţiile lor, care întotdeauna sunt după ce legile își fac efectul? Ne mai reprezintă oare?
Se pare că ei se rezumă la a fi agenți constatatori în momentele când ar trebui să ia poziție și mari critici în situația când nu mai e nimic de făcut.
