17 martie 2011

Programul de lucru

Prin natura activităţii pe care o desfăşor, am de-a face cu tot felul de instituţii, atât bancare cât şi administrative.
Într-una din zilele săptămânii trecute am mers la finanţe să depun Declaratia 112, completată, parafată şi semnată de subsemnatul. Ajung acolo, iau număr de ordine, că doar suntem în „era tehnologiei”. Mă uit, numărul 47, mă uit şi la afişajul de la panou – numărul 46. Sunt fericit, nu am mult de aşteptat. Mă asez pe un scaun şi ... aştept. Trec 15 minute, 20 minute,… nu intră, nu iese nimeni. Mă uit pe uşă, ORAR – ioc, "o fi ora mesei" mă încurajez eu. Mai vin 3,4 persoane, se aşează şi ele la rând, doar suntem o ţară de civilizaţi. Dupa aproximativ 30 minute de aşteptare cade curentul de la afișajul cu numerele de ordine „îmi iau inima în dinţi” şi bat la uşă. Intru în birou. Toţi erau la locul lor şi toţi aveau ceva de lucru la calculator. Nu am reuşit, prin intrarea mea în birou, să-i fac să mă bage în seamă. Ce să fac? Spre cine să mă îndrept? Încep în gând „din oceanul Pacific, a ieşit un peşte mic, şi pe coada lui scria …mă îndrept spre dumneata”. Mă îndrept spre o doamnă (aleasă de…destin) să-i las declaraţia. Are o reacţie care mă descumpăneşte: „ Nu mă deranjaţi, nu vedeţi că sunt foarte ocupată?” Dau un pas înapoi. M-am gândit că probabil am călcat-o pe…„coadă” şi o doare, de a sărit aşa. Dar nu am văzut nimic pe jos, decât bunul meu simţ, călcat în picioare, de către o funcţionară plătită din bani publici.
În final, o altă doamnă se oferă să mă ajute şi primeşte declaraţia respectivă. I-am mulţumit pentru gestul de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu.
Apoi, pe lungul drum spre casă, m-am gândit: ce tupeu pe mine dom-le, sa-i deranjez pe oamenii aia în timpul programului. Sau nu erau în timpul programului? Dar eu de unde să ştiu, că n-au ORAR-ul pe uşă.